Am fost copil și am ținut în mîini
un univers de raze în culori
o diafrgamă de iluzii
Câmpii întregi crescând sub flori
Eram copii și ne simțeam stăpâni
cuceritori
nemuritori..
În roua cea de dimineață
ne încălzeam picioarele-nghețate
credeam in viață.. 'n-orice viață
și învățam reguli nescrise dintr-o carte
fără prefață..
{Era mai simplu, căci eram mai sinceri
n-aveam manere, deci, n-avem nici fals..}
Apoi în mîini am prins un viitor
Și-n minte a pătruns un nou necunoscut
unul tăcut.. unul obraznic.. unul rece
ne-au zis că timpul trece..
izbitor
noi am tăcut
si ne-am speriat..
deci i-am crezut.
Când început-am să scăpăm din mîini mai tot
ne-am zis ca nu-i nimic si că ne doare-n cot
Pășind încet, cu flori de măr pietrii
noi încercam să umplem suflete pustii
cu tunuri, cu hârtii, mașini ori jucării
cu filme, dulciuri, cărți și uneori copii
dar rămâneam din ce în ce mai goi
sub imanente ploi
morbiduu de vii.
vorbe dulcii?
Ori patime amar..
În ce ori noi nu ne-am fi aruncat?
Ori ce în lume nu am încercat?
Căci soarta oarecum o să-l însoare
pe oricare
altii..
la fel ca noi ..
se pierd aici..
si se vor regăsi..
poate..
cândva,
odată..
și-or încerca sa scape de noroi
ca de-un cadavru..
și și-or dori sa fie iarăși mici.
la fel si eu..
încerc sa fug de voi
la visele de altadată.
