E greu să te iubesc... ca-ntotdeauna, tu nu ştii
Cum pot să ma urăsc atunci când fug de mine
Ori cine eşti în clipele când iar renunţ la tine
Şi-atunci când te cedez unei mai bune, parcă
Mă simt mai nobilă pentr-un moment...
Apoi regret..
Îmi pare c-am greşit. M-am încurcat de la-nceput.
Şi tot ce simt e-o schizofrenică iubire,
care hrănindu-se din amintire
Nu seacă..
Şi-acum când am curajul grămădit
E clar că nu-i o chestiune de noroc
Să ne-ntâlnim
Într-un acelaşi timp şi-acelaşi loc.
Si-încă o vesnicie-un gând o să ma scalde
Cum vreo trei zile-n an am mîinile clade..
Iar tot ce simt, rămîne.. ascuns ca un mister
Tu meriţi mult mai mult, iar eu ce pot s-ofer?
Distanţă, timp, regrete, singurătate rece..
Iar cînd eu stau pe loc, la tine timpul trece...
Deci, soţul meu „fantomă”, de ani cel mai râvnit,
De-am fost o plictiseală , de te-am dezamăgit
Mă iartă si m-ajută să cred, intr-un sfârşit,
Că ce nu-mi aparţine – nu poate fi iubit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu