un univers de raze în culori
o diafragamă de iluzii
Câmpii întregi crescând sub flori
Eram copii și ne simţeam stăpâni
cuceritori
nemuritori..
În roua cea de dimineaţă
ne încălzeam picioarele-nghețate
credeam în viață.. 'n-orice viaţă
și învăţam reguli nescrise dintr-o carte
fără prefaţă..
{Era mai simplu, căci eram mai sinceri
n-aveam manere, deci, n-avem nici fals..}
Apoi în mîini am prins un viitor
Și-n minte a pătruns un nou necunoscut
unul tăcut.. unul obraznic.. unul rece
ne-au zis că timpul trece..
izbitor
noi am tăcut
si ne-am speriat..
deci i-am crezut.
Când început-am să scăpăm din mîini mai tot
ne-am zis ca nu-i nimic si că ne doare-n cot
Păşind încet, cu flori de măr pietrii
noi încercam să umplem suflete pustii
cu tunuri, cu hârtii, mașini ori jucării
cu filme, dulciuri, cărți și uneori copii
dar rămâneam din ce în ce mai goi
sub imanente ploi
morbiduu de vii.
vorbe dulcii?
Ori patime amare..
În ce ori noi nu ne-am fi aruncat?
Ori' ce în lume nu am încercat?
Căci soarta oarecum o să-l însoare
pe oricare
altii..
la fel ca noi ..
se pierd aici..
si se vor regăsi..
poate..
cândva,
odată..
și-or încerca sa scape de noroi
ca de-un cadavru..
și și-or dori sa fie iarăşi mici.
la fel si eu..
încerc sa fug de voi
la visele de altădată.
Niciun comentariu:
Comentariile noi nu sunt permise.