Nu știu câtă durere a trecut prin tine..
Câta jale sau regret ai înecat
Și-n acea minută sau secundă..
Poate te gândeai la noi, cumva?
Ai lăsat un ochi întredeschis,
ca să ne revezi când revenim?
Amintiri funebre de n-ar exista..
Însă voi muriți când noi trăim.
Zice- o -ntreagă lume c-ai plecat
Să îi cred îmi pare o prostie.
Cum să te îngrop in veșnicie,
Când nici nu mă pregătisem de săpat?..
Pot să te cedez uitării mele fără saț,
Dar te pierd, cel mult, pe-o zi sau două..
Știu că-n diminețile de vară următoare
Îți voi șterge crucea ta de rouă..
Astăzi în cuprins , și în prefață
A rămas doar bunătatea ta.
Când noi toți, pe rând , plecam de-acasă
Eu nici bun-rămas făr-a-mi lua.
Nu credeam ca n-o să te revăd mai mult,
Dar in timp de-o saptamână
Eu te-am regăsit intr-un sicriu..
Foarte rece.. prima data-n viață
Ca nicicând sa te mai văd un viu.
...Iar că nu te-am prețuit atât pe când trăiai,
C-aruncat-am peste tine cu țărână.
Mă încearcă rareori o vină,
Conștiința-mi mai regretă .. uneori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu