Povestea Cîinelui Blînd

Povestea Cîinelui Blînd
A fost odată  un cîine blînd. Eu acum spun Povestea Cîinelui Blînd, care era cîinele lui Vasile Petrovici. Cînd oamenii spun despre un cîine că e blînd, e ca şi cum ar vorbi de o boală de cîine. Chiar şi oamenii buni au nevoie de cîini răi. Toţi cîinii trebuie să fie răi, dar nu ştiu cum se face că pînă şi cîinii răi nasc cîte odată cîini blînzi.
Tatăl lui Vasile Petrovici nu l-a putut face nicidecum rău. Nu-l hrănea cu zilele, îl bătea, îl ţinea închis în beci. I-a tăiat coada cu toporul. Nu se învăţa să latre la oameni şi basta. Îi credea pe toţi prieteni. Lătra numai la pisici. Şi atunci tatăl lui Vasile Petrovici a zis că nu-i rămîne altceva decît să-l omoare. Noi l-am dezlegat pe ascuns şi l-am dus la pădure. Acolo l-am gonit cu pietre. Dar a doua zi şi-a făcut apariţia la poarta lui Vasile Petrovici dînd din ciotul de coadă. L-am alungat iar cu pietre. A mai apărut şi în alte zile, dar de fiecare dată îl goneam cu ce nimeream. Într-o zi mai era să-l prindă tatăl lui Vasile Petrovici.
A venit din ce în ce mai rar. Apoi am auzit că s-a dat pe lîngă alte curţi, dar a fost alungat şi de acolo. A fost alungat de peste tot. Şi pe urmă nu s-a mai auzit nimic de el.
După care s-au răspîndit vorbe în sat despre un cîine slobod rău de tot. Sfîşia găini, se arunca la oameni, muşca copiii. Acela era cîinele lui Vasile Perovici. Dintr-un cîine aşa de blînd, se făcuse un cîine-bandit. Au trebuit să stea mai mulţi oameni la pîndă ca să-l prindă şi să-l omoare. Şi l-au omorît. 
Aceasta este Povestea Cîinelui Blînd. Care nu a fost lăsat să fie blînd şi a ajuns mai rău decît cel mai rău cîine din sat.(c) Constantin CHEIANU